Am multe ocazii de a primi lecții în viața mea. Caut lucrul acesta. Încerc să îmi creez cât mai multe medii și cadre în care inspirația să răsară din cei care suntem acolo. Caut să mă conectez și să fiu atent la ceea ce se întâmplă în momentele în care mă găsesc.

Am deseori șansa să intru în contact cu oamenii și sufletele lor. Fac parte uneori din anumite grupuri în care magia se întâmplă.

Așa s-a întâmplat și acum, fiind într-un ”weekend prelungit”(de 10 zile) la Cluj, unde pe lângă faptul că am fost invitat să vorbesc în cadrul unui eveniment, am participat și la un workshop de psihodramă.

Dacă nu știi ce e psihodrama îți voi explica pe scurt eu.
E o metodă de psihoterapie de grup ce îmbină practica psihologică cu arta dramatică, teatrul. E o formă de autocunoaștere și explorare, dar și de vindecare foarte puternică și faină. În psihodramă ai posibilitatea de a te detașa de tine, de a te observa din alt rol, dintr-o altă perspectivă, și împreună cu sprijinul grupului poți vindeca anumite aspecte pe care le aduci acolo. În funcție de tine poți intra fie superficial în problemă, fie foarte adânc – limitele le setezi tu.

Cum arată un suflet

În cadrul workshopului de care îți povestesc, lucrurile au fost de început, ușurele și fiecare a spus și făcut atât cât a simțit că îi este confortabil.
Eu am avut ocazia să-mi mai descopăr aspecte noi, inconștiente, de care nu eram prea conștient. Am explorat anumite părți din mine și am avut șansa să văd ce mă irită la propria persoană, fiind iritat de alții. A fost o zi foarte faină și productivă și cu beneficii utile și de profunzime.

În cadrul acestui workshop am avut șansa să văd un suflet afișându-se în fața noastră. Am avut ocazia să simt cum e atunci când un om se lasă. Se detașează de condiționări sociale, de norme și de așteptări, atunci când își dă voie să iasă la suprafață și să se expună.
Procesul a fost unul greu pentru acea persoană, cu plâns și fel de fel de emoții. Un proces intens chiar și pentru mine, cel care eram acolo ca martor și sprijin prin simpla-mi prezență.

Avem ’personalități multiple’

Ei, și acest suflet a ieșit la lumină când a rostit un mesaj cu o încărcătură puternică și cu o inteligență profundă: ”E târziu. Trebuie să visăm”

Constat că tot mai multă lume se confruntă cu o ruptură, cu o scindare a propriei persoane. Pot spune că văd multă lume care suferă de un fel de tulburare de identitate disociată(personalitate multiplă) – dar nu chiar la nivelul clinic sau patologic. Dar tot mai multă lume se identifică cu comportamente și caracteristici ale tulburării.
Treaba asta se întâmplă din cauza supunerii mult prea multor norme și condiționări sociale. Aud și văd tot mai multă lume care se chinuie să iasă din strânsoarea așteptărilor și a trădărilor de sine. Văd cum tot mai multe suflete încearcă să iasă la suprafață și uneori o fac, când ceva se rupe în ei, când ajung să nu mai reziste și să lase totul de-o parte, cel puțin pentru un moment, și atunci strălucesc.

Nu-ți pune sufletul pe locul 2

Știu că ceea ce scriu e foarte metaforic și poate chiar romantic, dar lucrurile astea le-am văzut cu ochii mei. Le-am trăit. Am fost acolo, lângă acele suflete, le-am sprijinit și le-am fost aproape. Am empatizat și am simțit prin ce trec – toate luptele, încercările, frustrările și eliberările.

Și toate astea se întâmplă din cauză că ne sufocăm sufletul, dorințele lăuntrice. Le negăm, nu le luăm în serios, dar luăm jocul vieții în serios. Uităm de ele și căutăm să îi satisfacem pe alții făcând ceea ce ne cer, vor sau se așteaptă. Ne punem sufletul pe ”locul 2”, când de fapt uităm de el complet.
Iar în momentele de sprijin autentic și încurajare, acesta iese la suprafață și ne aducem aminte că mai trebuie să și visăm.

Citatul ”E târziu. Trebuie să visăm” răsună în mine ca un reminder că visăm prea puțin, că ne-am îndepărtat atât de tare de sufletul nostru încât trebuie să visăm, ca să nu ne pierdem de tot.

Facem atât de multe, făcând atât de puține.

Credem că visatul e ceva ce îl facem când dormim, sau e o activitate pentru copii și suflete naive, când de fapt asta e hrana sufletului. Aia e inspirația și forța care ne mișcă înainte.

Nu e nevoie să visăm la cai verzi pe pereți și să ne deconectăm de la lume, dar trebuie să ne mai hrănim sufletul. E flămând, și e târziu.

”E târziu. Trebuie să visăm”