Da, amânăm. Amânăm multe, din o grămadă de motive.
Amânăm până când uităm că amânăm.
Ne e teamă. Ne e teamă și de asta amânăm.
Ne e teamă de eșec, desigur. Suntem învățați să fugim de eșec mai tare decât de orice. Eșecul înseamnă catastrofă, înseamnă izolare, înseamnă ruină.
Și din cauza asta fugim de eșec până obosim și cădem rupți. Și-apoi se termină viața.
Din păcate nu vedem eșecul ca o lecție, ca o chestie bună, ca un potențial.
Nu! În ziua de azi n-avem timp de lecții, de a învăța din greșeli. Totul trebuie să iasă perfect din prima, altfel ai dat greș, ai eșuat.
Ne e teamă chiar și de succes. Da!
Ne e teamă de el pentru că nu știm ce e succesul. Nu știm în sensul că nu l-am experimentat, nu l-am simțit. Sau cel puțin asta ni se spune.
Suntem învățați că succesul e ceva mare, grandios, colosal. Succesul e ceva extrem de greu de atins, ceva după ce trebuie să alergi toată viața. E ceva ce vine greu. Nu e pentru toată lumea…
Când, de fapt, dacă am fi fost educați să-l vedem cu adevărat am fi știut că succesul e ceva ce atingem cu toții, mereu. Doar că îl ignorăm.
Succesul nu e milionul de dolari, sau vila cu un etaj, mansardă și piscină. Succesul nu e biroul de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri de sticlă din oraș(unde stai izolat întreaga zi).
Succesul e altceva. Succesul înseamnă să fi mai bun decât erai acum 1 săptămână, o zi sau acum o secundă.
Succesul e a face ceva, oricât de mic, în fiecare zi în direcția visului tău.
Succes e atunci când mergi înainte în ciuda dificultăților pentru că știi că vor trece și că le vei găsi o rezolvare, așa cum ai făcut de mii de ori până acum.
Succes înseamnă a te uita înapoi, de unde ai pornit, și a vedea unde ai ajuns. Înseamnă a-ți număra ‘recoltele’ de peste ani.
E greu să ne dezobișnuim. Să facem ceva altfel decât eram obișnuiți. Dar nu e imposibil.
Dacă ai puterea de a te uita la tine și a-ți recunoaște piedicile pe care ți le pui, deja ai parcurs cea mai mare parte din proces.
Toți ne punem piedici și ne autosabotăm.
Tuturor ne e teamă de eșec, dar și de success(chiar dacă ne e greu să ne recunoaștem asta).
Uite, eu de exemplu. Lucrez la site-ul ăsta de câteva săptămâni bune(dacă nu luni).
În fiecare zi îi spuneam iubitei mele când mă întreba ce fac: ”lucrez la site”.
Când de fapt știm cu toții cam ce făceam: aveam site-ul deschis într-un tab, în timp ce eu pierdeam toată ziua pe facebook, ori mă uitam la seriale, ori făceam altceva decât să lucrez la site.
Dacă te întrebi ”de ce?”, îți voi spune fără să mă ascund.
De frică! Din cauza temerilor mele că ceea ce fac e sec, e degeaba, fără valoare.
Din cauză că n-aveam încredere că ceea ce fac va aduce valoare sau vreun beneficiu cuiva.
Dar după ce m-am bălăcit eu o vreme în starea asta de victimă. După ce m-am auzit spunându-mi de îndeajuns de multe ori că nu fac chestii bune, că nu știu ce am de oferit, că nu duc lucrurile la capăt, atunci s-a aprins luminița.
Când m-am auzit eu spunând despre mine ceea ce mi-au mai spus și alții m-am pus pe treabă.
Mi-am adus aminte ce îmi place să fac și m-am mobilizat. Mi-am adus aminte și de ce fac ceea ce fac – pentru că îmi place și pentru că mă satisface – și am dat drumul energiei să curgă liberă.
Și după ce am postat primul articol, luni, am văzut roadele muncii mele.
M-a surprins rezultatul muncii mele încă o dată și sprijinul și feedback-ul vostru mi-a confirmat(a nu-știu-cât-a oară) că sunt pe drumul cel bun.
Toți avem momente de genul ăsta. Nu trebuie să ni le negăm – ne facem mai mult rău astfel.
Ce am descoperit eu că funcționează la mine e să las acele momente și stări să vină, să le simt, iar apoi să iau mesajul din ele și să le las ă plece.
Se întâmplă uneori să avem nevoie de cineva alături căruia să ne spunem of-ul, pentru că doar așa ne putem auzi noi pe noi.
Nu vă fie teamă să vorbiți și să vă recunoașteți ceea ce vă oprește la voi.
Odată ce vezi cum îți pui singur piedică, te ferești și începi să alergi fără a mai cădea.
Te încurajez să-mi împărtășești un astfel de moment când ți-ai dat seama că îți puneai singur piedică, și cum ai trecut peste el, sau unde crezi că te împotmolești și poate așa reușești să treci peste el.
12
There are 6 comments
Pot sa spun sincer ca sunt fericita ca ai trecut peste temerile tale si ca ai scris aceste lucruri.Daca nu faceai asta nu imi induceai acest vibe fain pe care il am acum,un fel de chiar pot sa imi indeplinesc visele.Imi place ca ai creat acest articol ce are cuvintele care trebuie,nimic in plus sau in minus si bonus iti da si o stare pozitiva.
Seara faina in continuare !
Mulțumesc mult de tot, Ela, pentru sprijin și pentru că ți-ai împărtășit părerea cu mine!
Apreciez mult asta! 🙂
Eu aman, dar nu din cauza fricii de esec, de asta m-am cam lecuit, ca am trecut prin ea, ci aman din pricina ca inca nu stiu sa imi gestionez timpul si ”o ard aiurea” prea mult pe net, Sau imi e greu sa ma adun si sa incep un lucru…Si sunt constient de astea si ma tot mint ca de sapt viitoare schimb foaia…:)
Oh, cunosc și eu prea bine motivul acesta pentru a amâna diverse lucruri. Dar sincer, eu cred că motivul e undeva mai adânc de ”o ard aiurea”. Consider că dacă cercetezi cauza mai în profunzime e posibil să găsești altceva mai intens ce te ține în loc.
[…] acum ceva timp despre amânare și cum tindem uneori să amânăm anumite sarcini din diverse motive. Unul din aceste motive poate […]
[…] the end I finally got the chance to talk with Bogdan, a young soul who inspired me, to travel more. I went to one of his events, where he was […]