Oare chiar așa să fie? Chiar creezi cu adevărat și cu profunzime doar când suferi(sau când ai o bucurie mare – mai rar)?

Eu am tot citit astfel de citate sau glume, cum că artiștii parcă au cumva nevoie să sufere ca să creeze.
Poate că suferință e mult spus, dar o stare ușor nesatisfăcătoare, sau evenimente de tipul acesta presărate prin viața lor probabil le face ceva.

Nu știu dacă așa e în cazul tău, dar pot spune că eu am observat un astfel de pattern la mine. (nu, nu mă consider artist)

Am observat că în general scriu, sau am mai multă inspirație, după anumite conversații avute cu oamenii și uneori după anumite dispute cu apropiații mei: prieteni, familie, iubită.
Dacă ești încă la stadiul acela în care crezi că există relație perfectă(între prieteni, familie și parteneri) atunci înseamnă că …. că e bine unde ești 🙂

Revenind la ce spuneam, am observat că ceva se petrece în mine după acele dispute/certuri. După faza inițială de acumulare de energie și de descărcare, ceva rămâne în urmă.
Am început de ceva timp să mă uit activ, într-un mod cât mai obiectiv posibil la acel ceva ce rămâne în urmă.

Poate că acea energie și traseul ei chiar scoate informații din subconștient. Poate că asta e sursa creativității artiștilor care doar când au o stare groaznică pot crea ceva cu o importanță majoră.

Probabil că ceea ce iese la suprafață atunci cât ei trec prin momente grele în viața lor îi face să înțeleagă mai bine anumite lucruri. Poate că acele momente îi face să se cunoască mai bine, să se adapteze situațiilor și le arată și mai mult ceea ce sunt capabili să facă.
Poate că în felul acesta operele lor de artă ne surprind și ne marchează, pentru că ne arată și nouă acea energie, care poate este și în noi.

Cred că acele greutăți prin care trec artiștii îi fac să învețe multe lucruri și apoi decid să ne transmită și nouă mai departe ceea ce ei au experimentat, prin artă.

Eu nu sunt nici pe departe ca acei artiști la care mă refer, dar am impresia că le-am deslușit, poate, un secret de-al lor.
Iar cu această unealtă încerc să mă descopăr și să cresc.

Da, sunt momente în care răbufnesc. Momente în care îmi ies din fire. Momente în care mă comport stupid ori copilărește.
Îmi asum toate acele momente pentru că sunt parte din mine, sunt eu. Doar că aleg să le și analizez, cât mai repede cu putință.

La început le analizam după câteva zile, sau chiar săptămâni. Apoi perioada s-a miscșorat la câtveva zile, iar acum am ajuns să reușesc să le analizez la doar câteva ore sau chiar minute după ce se petrec.
Iar asta e o mare realizare!

Nu e ușor deloc. Spun că nu e ușor pentru că eu analizez situația și reacțiile. Și nu analizez doar pe celălalt, ci pe mine și comportamentul meu îndeosebi.

Acest exercițiu mă ajută să mă descopăr și să mă înțeleg mai bine. Mă ajută să mă cunosc și apoi să mă arăt celorlalți pentru ceea ce sunt.

Ce pot spune că am învățat, dacă am învățat ceva până acum, e să fiu. Să fiu starea aceea pe care o resimt. Să o trăiesc cu adevărat, ca apoi să o înțeleg.

A te cenzura, a te abține și a-ți refuza stări nu face nimic altceva decât a construi un dig în fața energiilor tale. Dacă le lași să curgă libere, atunci ele vor aduce cu ele tot felul de lucruri. Dar care vor trece.
Altfel, dacă pui un baraj în calea lor, ele se vor aduna, și se vor intensifica, iar când un baraj nu mai face față are două variante: fie inundă totul în amonte, fie se rupe și inundă totul în aval. Indiferent de direcție, el tot va provoca pagube.

În cazul energiilor noastre psihice, poate că lucrurile nu se vor petrece cu așa rapiditate, sau efectele nu vor fi atât de evidente(cu anumite excepții), dar daunele cu siguranță sunt acolo. Iar mai devreme sau mai târziu vor ieși la suprafață.

Așa că cel mai bine, din ce am văzut eu până acum, e să te lași deschis în fața acestor energii care vin. Să le îmbrățișezi, apoi să le lași să treacă.
Să te întorci la ele, după ce au trecut, te poate ajuta o singură dată: pentru a analiza situația post factum. Apoi va fi doar pierdere de vreme.

Poate că nu e nevoie să fim artiști, și nici să ne simțim groaznic, ca să ne luăm informațiile din sinea noastră.
E nevoie doar de deschidere, relaxare și obiectivitate.