Ăsta-i un reminder! 🙂

De multe ori avem nevoie să ni se readucă aminte lucruri pe care deja le știm. Lucruri adânc îngropate în sinea noastră. Lucruri de care uităm din cauza grabei, grijilor, preocupărilor, problemelor, și câte și mai câte.

Cred că una din capcanele în care cădem cel mai des și cel mai ușor e capcana uitării.

Uităm să privim și din altă perspectivă. Uităm să ne punem întrebări și să fim sceptici. Uităm acele puncte comune, care ne leagă, în detrimentul acelui 1 sau 2 aspecte care ne diferențiază.

Și exact despre asta vreau să-ți și readuc aminte: avem mult mai multe în comun decât diferențe.

Știu, e foarte ușor să vezi mai întâi diferențele atunci când îți e teamă. Aceste diferențe le vei vedea mult mai evidente și mai preganante decât sunt cu adevărat. Frica ți le va alimenta și le va face atât de mari, în mintea ta, încât vei crede că doar asta există – diferențele.

Și-mi dau seama că poate nu are mare sens ceea ce am scris, așa că vreau să-ți dau două exemple.

Primul exemplu este cel de la care am și pornit articolul și e o conversație avută cu cineva.

Maria, să zicem, mi-a spus că este ușor introveritită și anxioasă.
Fiind introvertită își face prieteni mai greu iar colegii de la lucru i se par absurzi și seci. Nu îi înțelege și i se pare că viața lor e fără substanță. Nu se conectează cu ei și preferă să nu petreacă timpul liber cu ei pentru că simte că și-l irosește.
În același timp i-ar plăcea să cunoască alți oameni, oameni cu care simte că are lcururi în comun și cu care ar putea discuta ceva cu adevărat.

(câți dintre voi v-ați identificat cu povestea ei până aici?)

Mi-a spus că îi place să viziteze biserici catolice, chiar dacă nu e religioasă, datorită artei. Mi-a povestit cât de mult îi place să admire arta din acele biserici și cât de interesantă i se pare.

Mi-a mai spus că i-ar plăcea să meargă într-o excursie religioasă, pelerinaj la diverse biserici, pentru a admira arta dar că îi e teamă.
Îi e teamă că va fi judecată de ”colegii de excursie” pentru că ea nu ar merge din convingeri religioase, ci pentru a admira arta. Și a continuat să-mi explice cât de prost s-ar simți și cum n-ar putea să facă asta unui grup, și așa mai departe.

Chiar dacă ceea ce spunea ea are sens și valoare, i-am atras atenția asupra unui aspect foarte important: ”aia e doar o diferență, aveți și alte lucruri în comun!”

Am început să discut cu Maria și să-i exemplific cât de multe lucruri ar putea avea în comun cu toți acei oameni cu care ar merge în excursie.
I-am atras atenția că dacă va vedea toată experiența prin ochelarii fricii și ai diferențierii toată imaginea ei va fi distorsionată. I-am spus că aceea e doar o fațetă, dar nu e singura.
Cu siguranță vor putea vorbi despre o grămadă de subiecte și chiar le va putea oferi ea lor o nouă perspectivă asupra pelerinajului. Ar putea să le ofere informații și detalii ce țin de arta din biserici, astfel apropiindu-se de ei, nu excluzându-se.

Un alt lucru pe care i l-am adus aminte Mariei a fost faptul că totul este o alegere. Am rugat-o să nu uite că alegem constant să continuăm să ieșim cu aceiași oameni care ne seacă de energie doar de frica de a nu rămâne singuri sau alegem să ne îndepărtăm de ei; alegem să ne urmăm pasiunile sau alegem să nu facem asta de teama eșecului; alegem să vedem doar diferențele dintre noi și un grup și astfel să ne excludem sau alegem să vedem restul lucurilor pe care le avem în comun cu grupul și să ne apropiem.

Alegem în fiecare zi!

Iar al doilea exemplu este unul personal.

Spre sfârșitul discuției cu Maria ea mi-a spus: ”Da, e ușor să spui asta. Dar crezi că e ușor să fii singurul diferit dintr-un grup? Îți dai seama cum te simți?!”.

Într-un fel m-am și bucurat că a spus asta, pentru că răspunsul meu a fost: ”Da, știu cum e. Am trăit asta pe pielea mea”

Spre bucuria mea am avut norocul să văd cum e să fii singurul diferit dintr-un grup. Să fii ”oaia neagră”, să fii ciudatul, cel care iese din ”normă” (normă – adică majoritatea din acel loc).

În 2013, la mai puțin de un an de când plecasem de nebun prin lume, am avut cel mai frumos Crăciun, în Londra.
Crăciunul din anul acela l-am petrecut alături de niște prieteni, un cuplu, pe care mi i-am cunoscut prin intermediul couchsurfing-ului cu câțiva ani în urmă.
Cuplul, Bryan și Gian, sunt cei mai faini oameni pe care i-am cunoscut. Și după cum probabil ți-ai dat seama după numele lor ei sunt gay.
Ei și petrecând Crăciunul cu ei și prietenii lor, eu am fost ‘ciudatul’ fiind singulul heterosexual din grup.

În cazul acela puteam să aleg să-mi petrec seara privind doar prin ochelarii diferențelor sau puteam să aleg să nu țin cont de o diferență și să descopăr niște oameni frumoși și interesanți.
Alegerea a fost în mâinile mele, nimeni nu ar fi putut face asta pentru mine.

Și dacă nu îți e clar ce alegere am făcut atunci îți voi spune: am ales să nu mă intereseze acest aspect neimportant și să nu las acest detaliu să-mi ghideze fiecare acțiune, gând sau părere. Alegerea de a nu mă pune pe mine în postura de ”victimă” sau de ”outsider” a ajutat enorm pentru că asta nu m-a făcut să mă simt inferior sau straniu în niciun fel. De asemenea în felul acesta am putut să mă bucur de o seară frumoasă și să am discuții fascinante și interesante cu o grămadă de oameni.

Alegem în fiecare zi!

Așa că sper că ți-ai readus aminte că alegerea e a ta și că oricând poți să-ți dai ochelarii jos și să vezi similaritățile în loc de diferențe. Să nu te pui pe un loc mai prejos datorită fricii, ci să fii tu însuți și să fii sincer!.

Dă-ți ochelarii jos și bucură-te de lumea înconjurătoare!