Autocunoaștere Motivațional
Punct. Și de la capăt
23 mai , 2016
2
, , , , , , , , , , , ,

”Punct, și de la capăt” – asta îmi spunea mama mea, învățătoare, de multe ori când eram mai mic. Se poate ca vorba asta să-i fi fost defect profesional, dar pentru mine chiar a însemnat ceva. Se pare că programarea pe care mi-o făcea de mic a prins rădăcini și dă roade.

Poate că expresia aceasta pare banală, extrem de comună, ori neimportantă, dar sunt convins că dacă o auzi de îndeajuns de multe ori ajungi să o internalizezi și apoi te va ghida în viață.
Eu cred că așa este în cazul meu.

Spre exemplu, îmi aduc aminte cât de plin de entuziasm și energie eram la începutul lunii când aveam un sentiment că luna Mai va fi plină de activități.
În momentul acela simțeam lucrul acela, eram convins că voi face lucrurile în așa fel încăt luna Mai să fie plină de călătorii și evenimente. Deja mă vedeam umblând prin cel puțin 5 orașe din țară în decurs de 2-3 săptămâni, vorbind cu sute de persoane și schimbând o mulțime de idei și informații.
Am și lucrat la asta. Am crezut că îndeajuns de mult pentru cât entuziasm aveam atunci.

Ei, a mai rămas o singură săptămână din luna Mai și până acum am avut 0(zero) evenimente. Știu că la sfârșitul lunii voi avea unul cu siguranță. Și atât.

În situația asta mă văd nevoit să folosesc expresia mamei mele: ”Punct. Și de la capăt”

În momentul de față aș putea alege să fiu trist că planul meu n-a reușit așa cum mi-aș fi dorit, aș putea alege să fiu neutru și să nu-mi pese, sau aș putea alege să fiu fericit pentru că am avut mai mult timp pentru mine.
Oricare dintre aceste stări este o alegere, nu ceva ce mi se întâmplă.

Vreau să îți și explic cum am ajuns să văd stările acestea ca alegeri și nu ca întâmplări.
În ultima vreme am citit despre asta și mi-am adus aminte și de unele materii studiate la Facultatea de Psihologie.

Aș putea să fiu supărat că managerii unor hoteluri mi-au răspuns mai târziu decât aș fi vrut eu la emailurile mele. Aș fi putut să mă plâng de asta într-una și să spun cât de nedreaptă e viața cu mine.

De asemenea aș putea să mă plâng și să fiu trist că o conferință la care am fost invitat să vorbesc s-a anulat. Poate chiar aș fi putut reacționa față de organizatori și face scandal. Aș fi putut să le spun multe.

Tot așa aș putea să mă revolt față de comunicarea greoaie între mine și administratorii unei afaceri unde ar trebui să merg să vorbesc despre călătoritul alternativ.

Dintr-un anumit punct de vedere toate aceste comportamente ar fi îndreptățite. Dar eu nu le văd așa.
Nu le văd așa pentru că în cazul acesta m-aș absolvi de orice vină și responsabilitate. În cazul acesta eu m-aș considera perfect și în felul acesta lucruile mi s-au întâmplat, nu le-am creat eu.

Eu știu că lucrurile nu stau așa. Sunt conștient de abilitățile și forțele mele. Știu că nu sunt o masă amorfă, care nu poate face nimic și care nu poate influența și crea situații.

Știu, de exemplu, că în cazul mangerilor de hotel am greșit deoarece i-am contactat exact în perioada concediilor. Aș fi putut anticipa lucrul acesta dacă mi-aș fi planificat lucrurile mai din timp. În același timp am văzut că au fost extrem de deschiși față de mine și că mi-au răspuns cât au putut de repede, din timpul lor liber(!).

În cazul conferinței unde am fost invitat, știu că organizatorii și-au dat toată silința, energia și resursele pentru a face posibil evenimentul. Am comunicat cu ei constant și am văzut cât de îngrijorați erau. Și pe lângă asta m-am simțit și mă simt onorat că am fost invitat la un asemenea eveniment, chiar dacă nu s-a mai realizat.

Pot continua așa la nesfârșit. Sper că până aici ai început să vezi un model pe care eu îl aplic.

Am învățat la facultate despre asta, la Psihologie Socială.
Mă refer la teoria atribuirii, mai exact la atribuirea internă vs. atribuirea externă.

Pentru că nu pot și nu sunt îndeajuns de pregătit încât să țin cursuri de Psihologie Socială, îți voi explica pe scurt și simplu la ce se referă toată treaba asta cu atribuirea.

Când vorbim despre eșec și succes, ca în cazul de față, acestea ni le putem atribui fie intern, fie extern.
Asta înseamnă că dacă ești internalist(atribuire internă) îți vei atribui succesul ori eșecul muncii și efortului tău; vei spune că datorită eforturilor tale ai reușit ce ți-ai propus, ori că din lipsa implicării tale n-ai ajuns udne ți-ai dorit. În cazul acesta nu vei da vina pe ceilalți, pe situații sau pe vreme, ci îți vei asuma responsabilitatea acțiunilor tale.
În cazul în care ești externalist(atribuire externă) vei atribui succeul sau eșecul factorilor externi, vei considera că datorită norocului, dispoziției celorlalți, ori circumstanțelor ai reușit sau nu, te vei absolvi de responsabilitate și astfel vei fi mai puțin implicat.

De când eram în facultate această teorie m-a intrigat și m-a pus mult pe gânduri.
Mă gândeam la asta mereu și în permanență încercam să fiu conștient de lucrul acesta.
Încercam să mă disciplinez și să văd unde și ce aș putea face mai bine. Cred că exercițiul acesta m-a ajutat mult. La fel ca și ”Punct. Și de la capăt”

Pe lângă ce am studiat în facultate, am citit și alte cărți, materiale și am fost implicat în diverse activități. Am participat la seminarii de dezvoltare personală, de autocunaștere, de vindecare și reconstruire, etc. Și cel mai important, pentru mine, am fost în călătoria mea prin lume. Călătorie care a pus cumva lucrurile învățate în medii diferite cap la cap.

Tot la cursul de Psihologie Socială, am aflat de teoria locului controlului (locus of control), și o chestie foarte interesantă de acolo spunea că tipul de atribuire se învață social.

Un fel de explicație/exercițiu legat de modul de a învăța tipul de atribuire am descoperit recent, citind o carte.
Aceast exemplu/exercițiu folosea doi termeni: centrul de influență și centrul de preocupări.

Aceste două centre au făcut lucruile să fie și mai simple pentru mine.
Și anume, este vorba de lucrurile pe care le poți influența(schimba, crea, modifica) prin investirea energiei tale și lucrurile de care te vei preocupa, indiferent de câtă energie vei investi – acestea nu le vei putea schimba indiferent ce faci.

Și uite așa, începând din copilărie și apoi pe parcursul educației formale, apoi non-formale și în final prin experiența personală am descoperit și aplicat niște tehnici care m-au ajutat să nu îmi mai plâng de milă.

Acum știu și mai bine că eu pot influența și schimba mersul lucrurilor, dacă îmi asum responsabilitatea și dacă aleg să fac asta. Cât timp îmi voi ghida eu viața, și nu factorii externi, voi putea să mă uit în spate, să adun foloasele și să zic: ”Punct. Și de la capăt” cu zâmbetul pe buze.

5

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

Timothy Archibald - echolilia

Poveștile pe care ni le spunem

În general, suntem obișnuiți să trăim în cap...

Citește mai mult
sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2013/05/15/mai-mult-decat-infranarea-de-la-pacat/introspectie/

Despre introspecție și autocunoaștere

După cum știi, introspecția și autocunoaștere...

Citește mai mult
nu-fara-sa-ranesti

Cum să refuzi fără să rănești

Am un sentiment că în perioada ce urmează voi s...

Citește mai mult

There are 2 comments

  • […] cum probabil îți aduci aminte, am mai vorbit despre asta într-un articol de-al meu, acum ceva […]

  • […] sau să vezi partea pozitivă și să crești și evoluezi. Eu merg foarte mult pe ideea asta că totul e o alegere. E o filozofie de viață de-a […]

  • Dă-i un răspuns lui ”Bine că am ascultat de tine… E numai vina TA!” | Bogdan Budai Anulează răspunsul

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.