Autocunoaștere
Cum să-ți găsești pasiunea, și alte frământări
15 ianuarie , 2017
3
, , , , , , , , , , ,

Știi, uneori mi se cere părerea. Unii oameni apelează la mine cu tot felul de întrebări, curiozități și frământări.
De cele mai multe ori răspunsurile le primesc doar ei, exclusiv. Asta pentru că majoritatea acelor discuții sunt live, iar uneori pe chat, în privat.

Alteori sunt luat la rost de prieteni și cunoștințe în privința frecvenței articolelor scrise(mersi, oameni faini!).
Scuzele și explicațiile pe care le dau lor nu-și au rostul pentru că rezultatul e același: n-am scris sau am scris rar…

Din cauza asta uneori am nevoie de ceva motivație externă, de stimulare sau chiar de presiune uneori, așa că mai cer oamenilor să mă întrebe.
Să mă întrebe ce ar vrea să afle de la mine, sau mai bine ”cum te pot ajuta?”

Astfel că acest articol e generat de dorința mea de a ajuta pe cineva prin scris. Voi aborda doar o parte din întrebările primite în articolul de față, dar voi răspunde la toate în timp.

Cum să-ți găsești pasiunea?

Așa că dacă tu ai vreo întrebare, sau mai multe, la care ai vrea să răspund printr-un articol, adresează-mi-o!

Voi porni de la prima întrebare ”Cum să-ți găsești pasiunea?

Din experiența mea pot spune că pasiunea nu e doar una, asta în primul rând, iar de găsit nici nu trebuie.
Pasiunile le avem acolo, în noi, doar că de cele mai multe ori nu le dăm crezare, energie, viață. Le acoperim cu îndoieli, cu frică, comparații, și (auto-)ridiculizare.

Pasiunile ni le știm, doar că nici nouă nu ne vine a crede că avem niște pasiuni atât de îndrăznețe, de nebunești, de altfel. Așa că ne e mai ușor să le ignorăm.

Fiind pre-setați de către societate într-un fel. Conformându-ne și acționând după așteptările societății, e greu să mai dai viață unor pasiuni care n-au nicio legătură cu imaginea construită.
Iar la construcția asta contribuie în tandem și în părți egale persoana ta + societatea.
Uneori societatea îți pasează o etichetă și tu o adopți. Alteori tu arunci societății o etichetă despre tine și ea o aplaudă, sau contestă – iar decizia de a o păstra sau nu, trebuie luată și acționat în consecință.
Și în felul ăsta îți construiești o imagine a ta, o identitate, împreună cu societatea, nu cu tine însuți.

Și revenind la pasiuni – în tot procesul ăsta de construire a imaginii tale împreună cu societatea s-au strecurat și anumite pasiuni, alea mai ok, mai cât-de-cât normale.

Dar pasiunile tale arzătoare le simți acolo, în stomac, în suflet sau în tot corpul. Și simți cum te ard de nerăbdare și mocnesc în tine, dar nu prea simți că ai curajul să le scoți la suprafață pentru că….. iar aici la ”pentru că” e o întreagă discuție lungă(dacă ești curios de ea, cere-mi și voi scrie un articol).

Cum sa nu te demoralizeze un interviu?

În esență îndoiala în abilitățile și capacitatea ta de a face lucrurile alea sunt la baza căutării pasiunii. Pentru că ai impresia că trebuie să cauți prin dicționare și volume de ”Pasiuni de la A la Z” ca să îți dai seama care-s pasiunile tale. Când nu e așa. Tu deja știi ce pasiuni ai, și asta e doar o parte, pentru că pe parcursul vieții vei interacționa cu alte și alte domenii și cu alți oameni și experiențe și în tine se va mai trezi o altă pasiune, și o alta, și tot așa. Asta pentru că atunci când decizi să sapi în tine, și să te scoți la suprafață cu adevărat – găsești comori!

O altă întrebare care are cumva legătură cu ce am scris mai sus e ”Cum sa nu te demoralizeze un interviu?

Trebuie să recunosc de la început că răspunsul pe care-l voi da este mai mult din teorie. N-am prea multă experiență în domeniu.
Dacă stau bine să mă gândesc cred că am fost la un singur interviu ca și candidat. Am mai multă experiență ca și recrutor decât ca și candidat, hahaha!

Ce pot spune totuși din experiența mea de descoperit pasiuni, competențe, abilități, cunoștințe și informații, e faptul că atunci când te cunoști cu adevărat, atunci când îți știi valoarea nu ai de ce să te simți demoralizat în urma unui interviu – dacă răspunsul nu e cel pe care-l așteptai.

Cred că are mai mult de-a face cu mindset-ul tău(despre care voi răspunde mai jos, la a 3-a întrebare) și de sinceritate.
Eu văd lucrurile mai simplist, și cred că printr-un exemplu ar fi mai ușor să mă înțelegi.

Dacă tu îți știi valoarea și capacitățile. Dacă tu știi ce știi și de ce ești în stare, atunci la interviu vei spune chestiile alea. Le vei transmite celui care te intervievează și crede-mă că va simți asta. Un recrutor bun simte când aude povești sau când aude adevăr. Și tu cunoscându-ți capacitățile și știind către ce tinzi vei spune la fel de sincer, îi vei spune recrutorului ce vrei, de ce și unde vrei să ajungi și gata.
Dacă el asta caută îți va spune și te va angaja; iar dacă nu te va angaja, atunci știi că nu ăla era locul tău. Știi că nu acolo era de tine pentru că nu s-ar fi pliat cu dorințele tale și gata – all good.

Cum sa faci sa ramai optimist?

La fel, dacă tu ești conștient de ceea ce știi și vrei și nu te angajează pentru că nu ești suficient de pregătit pentru postul lor, iarăși e foarte bine pentru că ai o altă perspectivă asupra ta și a cunoștințelor tale și astfel știi unde să crești și ce să îmbunătățești.

Ține de tine să ai o atitudine pozitivă și deschisă, sau să te victimizezi, să te demoralizezi și să începi să te învinovățești, etc, etc.

Și ultima întrebare la care voi răspunde în articolul acesta este aceasta: ”Cum sa faci sa ramai optimist?

Primul meu răspuns, instinctual, când am citit-o a fost: ”Cum să faci să respiri?”

Îmi e greu să răspund unei astfel de întrebări, sincer. Nici nu știu cum să răspund pentru că e o caracteristică a mea pe care nu pot spune că am învățat-o. E o perspectivă asupra vieții pe care aleg să o am.

Da, eu sunt de părere că e o alegere să fii optimist sau pesimist. Sau să fii negativist ori pozitiv. Să te victimizezi și învinovățești sau să vezi partea pozitivă și să crești și evoluezi.
Eu merg foarte mult pe ideea asta că totul e o alegere. E o filozofie de viață de-a mea.

Fiind o filozofie/teorie cineva o poate accepta sau respinge. E simplu 🙂

Optimismul meu îl caracterizez ca fiind un optimism realist, să zic așa. Eu sunt genul ”cu capul în nori”, dar cu picioarele pe pământ(cât pot de mult, pt că nu-mi iese mereu).
E un optimism axat în direcția dezvoltării, a îmbunătățirii și evoluției. Un optimism care mă învață. Mă învață despre mine, despre alții, despre consecințele acțiunilor și deciziilor, și așa mai departe.

Pot spune că văd ”întregul pahar” dar mă focusez pe ceea ce pot învăța din partea plină ori goală a lui. Pe mine mă interesează ce învățăminte pot lua din experiențele prin care trec și am trecut și cum îmi pot direcționa cursul vieții mai ușor spre ceea ce vreau.

De asta lumea îmi spune că sunt foarte optimist, pentru că aleg să mă concentrez pe lucrurile alea. Dar asta nu înseamnă că nu văd restul consecințelor și lucrurilor. Ori că nu le simt ca fiind dureroase, enervante, frustrante, etc. doar că aleg să văd conștient cadoul și lecția din toate stările alea mai puțin plăcute.

Sper că articolul ăsta ți-a răspuns unor întrebări pe care probabil ți le puneai, sau unor întrebări pe care ai vrut să mi le adresezi.

Dacă e ceva ce ți-a stârnit interesul sau curiozitatea din ceea ce ai citit, spune-mi!

Dacă ți-a venit o întrebare și ai vrea să-i răspund, știi unde mă găsești.

O zi ușoară și productivă îți doresc!

0

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

Timothy Archibald - echolilia

Poveștile pe care ni le spunem

În general, suntem obișnuiți să trăim în cap...

Citește mai mult
sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2013/05/15/mai-mult-decat-infranarea-de-la-pacat/introspectie/

Despre introspecție și autocunoaștere

După cum știi, introspecția și autocunoaștere...

Citește mai mult
nu-fara-sa-ranesti

Cum să refuzi fără să rănești

Am un sentiment că în perioada ce urmează voi s...

Citește mai mult

There are 3 comments

  • IrinaH spune:

    Apropo de pasiune, cred că întrebarea întrebătoare e de fapt: cum să faci să-ți urmezi pasiunea într-o lume în care toți cei din jur îți spun c-ai luat-o razna? 🙂

  • […] cum îți spuneam într-un articol anterior, uneori mi se cere părerea pe diferite subiecte. Unii oameni apelează la mine cu tot felul de […]

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.