Autocunoaștere
Curajul de a fi tu însuți
28 martie , 2016
8
gaseste curajul

Poate te gândești deja că și acesta este un alt articol clișeic ca multe altele. Un articol ca toate celelalte care îți spun același lucru.
Poate că va fi așa, poate că nu; asta contează prea puțin. Ceea ce contează mai mult este ca acest articol să aibă sens pentru tine și să înveți ceva din el.

Ce vreau să îți spun în acest articol e cum am ajuns eu să văd dincolo de citatul motivațional și să ajung eu. Cum am ajuns să am curaj să fiu ceea ce sunt și ca asta să-mi ghideze viața.
Ca să mă înțelegi și cunoști mai bine, vreau mai întâi să îți spun cam ce fel de om sunt eram. Vreau să vezi că nu sunt cu nimic special, cu nimic în plus sau în minus.
De când mă știu, eu am fost tipul acela obișnuit, care nu ieșea în evidență cu nimic. N-am fost niciodată popular, dar nici dat la o parte. Pot spune că am fost parte din mulțime, din toți ceilalți. Din acea mulțime care se află între cei străluciți și populari și cei răzvrătiți și dați drept exemple negative. Am fost elevul care și-a văzut de treabă cât a putut de bine, cu freza ”la modă” din vremea aceea, care avea oră de intrat în casă, și tot așa.
Prin liceu am fost cam tot așa, dar un pic mai rebel(adică aveam păr lung). În afară de asta povestea se repetă.

Poate deja te întrebi ce are asta de-a face cu curajul de a fi tu însuți.
Ei, toată introducerea asta a avut scopul de a-ți arăta cum eram. Poate și tu te regăsești într-o măsură în descrierea de mai sus, poate nu. Ideea e că o componentă a felului acela de a fi era conformismul dar și neîncrederea. Neîncredera în mine, în forțele și abilitățile mele.

Datorită faptului că făceam parte din mulțime ajunsesem să cred că ideile mele sunt fără valoare, că nu au nimic special ori interesant, așa că alegeam să nu le împărtășesc.
Fusesem învățat să mă compar cu cei buni, cu cei străluciți, iar acest lucru mă făcea să cred și mai puțin în mine. Mă gândeam că nu voi ajunge niciodată ca ei, că e o discrepanță prea mare pe care nu o voi putea elimina.
Iar în felul acesta ideile mele se pierdeau încet, una câte una.

În unele situații mai îndrăzneam să ies la suprafață, să-mi scot capul din mulțime și să îmi arăt ideile, valorile, sufletul. Uneori ideile erau primite cu entuziasm și încurajări, alteori cu scepticism și uneori chiar cu aroganță și negativism.
Așa că am tratat acest ”joc de noroc” cu multă precauție și am dat drumul îndoielii să mă cuprindă.

Mă îndoiam mult și răzgândeam până să decid să îmi spun o idee mai năstrușnică.
Stăteam și analizam ideea, o răsuceam pe multe părți și încercam să îi văd toate fațetele. Asta pentru a fi sigur că pot câștiga ”jocul de noroc”.

De multe ori acest proces dura atât de mult încât împărtășirea ideii nu mai avea sens. Și așa mă trezeam că iar nu am reușit să fiu eu.

Din păcate nimeni nu îmi spusese un lucru esențial despre acei oameni străluciți. Despre oamenii aceea care sunt populari datorită rezultatelor ori a ideilor lor.
Nimeni nu mi-a spus că eu de fapt nu trebuie să fiu ca ei, să îi copiez. Așa am înțeles eu atunci, când de fapt ce ar fi trebuit să înțeleg e că ar trebui să nu îmi fie teamă să fiu eu.

Curajul de a fi tu însuți vine în momentul în care nu mai vezi totul ca un ”joc de noroc”, ci ca pe o joacă.
În momentul în care am văzut lucrurile așa, automat m-am relaxat și totul a fost mai ușor. Atunci când nu m-am mai străduit să fiu altcineva sau ca altcineva, lucrurile s-au schimbat. Viziunea asupra ideilor și valorii mele s-a schimbat și ea, iar îndoiala a dispărut.

De asemenea nimeni nu mi-a explicat că cei străluciți reușesc să facă asta deoarece le place, deoarece e pasiunea lor. Cumva înțelesesem că ei se străduiesc și că depun eforturi colosale pentru a ajunge și a se păstra acolo.
Când de fapt ei ajung acolo, de cele mai multe ori, fără să știe cum.

Atunci când îți urmezi inima și pasiunea ajungi să strălucești.

Desigur că îndoiala a dispărut, iar încrederea m-a cuprins, atunci cînd am decis să încerc ceva nou: să fiu 100% eu.
La prima vedere ar părea ușor, dar când spun 100%, mă refer la faptul de a-ți spune opinia despre un subiect într-un grup sau unor prieteni chiar dacă e opusă de a lor. Sau a-i atrage atenția unui coleg ori unei cunoștințe că o glumă este rasistă/sexistă/etc. fără a-ți fi teamă de a fi judecat, dacă acel subiect este important pentru tine.

Mulți nu avem curajul de a fi noi înșine din teama de a nu fi acceptați de grup. Teama asta are sens, deoarece noi suntem ființe sociale, iar a nu fi acceptat de grup ar fi însemnat moartea noastră(pe vremea când eram triburi). Acum șansele de a nu fi acceptat de un grup sunt mici, având în vedere posibilitățile de socializare și ușurința de a intra în contact cu oameni noi.
Această temere instinctuală ne face să ne îndoim de noi, să ne fie teamă să ne spunem o părere ori o idee mai nebunească și astfel să nu fim noi 100%.

Spre bucuria noastră am trecut de ceva vreme peste faza tribală și viața instinctuală. Evoluția ne-a adus în etapa în care ne folosim conștiința pentru a ne ușura viața și folosindu-ne creierele putem identifica amenințările reale față de cele imaginare.
Tot creierele noastre ne-au adus tehnologia și posibilitatea de a ne conecta instantaneu unii cu ceilalți, indiferent unde ne aflăm pe glob.
Consider că a păstra latura noastră de ființe sociale este esențială evoluției noastre, aceasta combinată cu ajutorul oferit reciproc.

Te invit să îmi scrii într-un comentariu când și cum ai reușit tu să treci peste îndoiala de sine și să fi tu însuți. Sau dacă te vezi într-un impas și ai nevoie de ajutor, spune-mi și poate reușim să găsim o soluție împreună!

20

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

masks-40963_640

Despre identificare și dezidentificare

Poate te gândești deja că și acesta este un al...

Citește mai mult
saracie rsz_

Despre ”teama de sărăcie”

Poate te gândești deja că și acesta este un al...

Citește mai mult
ajutor rsz_

De ce ne e frică să cerem ajutorul

Poate te gândești deja că și acesta este un al...

Citește mai mult

There are 8 comments

  • Larisa-Maria spune:

    Buna! Si eu sunt din Hunedoara. Eu am inceput sa descopar ceea ce pot sa fac in anul 2 de facultate prin faptul ca sunt reprezentant al grupei mele si vorbeam cu profesorii. Iar faptul ca eram apreciata imi dadea incredere in mine. Nu zic ca inainte nu aveam, dar la fel ca altii imi doream sa fac ceva remarcabil dar imi ziceam ca ramane doar la stadiu de utopie. Acum aceasta utopie se transforma si incet incet sa se materializeze.

    • Bogdan spune:

      Bună Maria!
      Felicitări pentru decizia ta de a-ți urma visul de a transforma utopia despre care vorbești în realitate.
      Orice este posibil dacă ne punem asta în minte și lucrăm la acel lucru. Chiar și cu pași mărunți, dar să lucrăm!
      Mulțumesc că ai ales să împărtășești experiența ta cu mine și mult spor în continuare! :)

  • Maria spune:

    Mi-a placut mult articolul,cred ca fiecare ne regasim in el(mai mult sau mai putin)…

  • Clarys spune:

    Salutări!!!

    Cred că majoritatea oamenilot suntem cum te-ai descris tu că erai. E de la sine înţeles, din moment ce noi ducem o luptă în fiecare zi cu noi şi cu restul din jurul nostru. În funcţie de cei ce-ţi sunt în preajmă încrederea în sine creşte sau scade. Dar egoismul tipic uman ne face să vrem să strălucim mai mult decât strălucim în clipa actuală. E normal să vrei să te simţi acceptat şi să vrei să te autodepăşeşti, să-i depăşeşti pe alţii. Aşa şi evoluăm noi. Personal încă nu pot fi 100% eu. Nici nu cred că poţi fi tu în procente aşa mari, aşa perfecte. Consider că dacă toţi am fi 100% noi s-ar dezvălui destule monstruozităţi. Nu toţi încearcă să fim mai buni şi nu toţi avem aceleaşi norme morale sănătoase, să le zicem aşa. Gândeşte-te unde s-ar ajunge dacă am spune fără teamă tot ce gândim. Dar bănuiesc că tu te refereai la exprimare de idei, nu neapărat de păreri. Căci dacă fiecare şi-ar spune părerea despre… orice lucru… S-ar putea discuta mult pe subiectul ce l-ai abordat, dar mă opresc.

    Şi eu ador să cunosc lucruri noi, oameni noi and I keep thinking just that life moves on, orice s-ar întâmpla. Oameni minunaţi găseşti cam prin toate zonele pământului şi idei minunate, lucruri minunate ş.m.d. Ca de exemplu eu, ajunsă la facultate, am descoperit oameni tare faini. De exemplu un băieţaş din an mai mare ca mine, le spunea profesorilor părerea despre anumite lucruri fără nicio reţinere. Tu, ca om crescut cu frică, zici că mai bine să înghiţi şi să laşi cum zice X, că doar e profesor. Dar probabil destui oameni apreciază să te vadă că te implici, că ai o părere, că poate nu ai procedat corect în cazul lui. Şi băieţaşul ăsta a obţinut ce a vrut, iar profesorul nu l-a putut contrazice din moment ce avea dreptate şi a venit cu argumente. Cât timp ai şi un oarecare bun-simţ şi muşti din brânză, să fii tu îţi poate aduce lucruri minunate şi în modul ăsta te individualizezi de restul. Mă gândeam când l-am văzut pe băiatul ăsta că poate, poate, de mâine am să îmi zic şi eu părerea, indiferent care o fi, din moment ce mai multe părerei creează o idee, iar mai multe idei un caracter, iar caracterul te defineşte pe tine ca persoană.

    Numai bine!

    • Bogdan spune:

      Salutare Clarys!

      Wow! Mulțumesc pentru comentariul tău minunat!

      Da, așa este. Intuiești bine când spui că probabil mă refeream la faptul de a ne spune ideile, nu părerile. Și da, nu toată lumea are aceleași reguli de morală.

      Mă bucur foarte mult să aude de experiența ta de la facultate și cum colegul tău mai mare te-a inspirat prin comportamentul lui.

      Numia bine!

  • […] după ce am postat primul articol, luni, am văzut roadele muncii mele. M-a surprins rezultatul muncii mele încă o dată și […]

  • […] bine că eu vorbesc și scriu despre autenticitate, Sine și conectarea cu tine. Așa că temele astea le abordez în majoritatea interacțiunilor […]

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

    >
    Sunt și pe Facebook ;)