Autocunoaștere Motivațional
Eu iau lucrurile personal, tu?
27 martie , 2017
0
, , , , , , , ,
iau lucrurile personal

Da, am tendința de a lua lucrurile personal. De a lua lucrurile uneori mult prea în serios. Uneori descopăr că mă identific cu anumite părți/aspecte de-ale mele până la nivelul în care uit că nu-s doar atât.
Presupun că mulți fac asta, cel puțin așa aud în jurul meu – că nu-s chiar singurul.

Dacă e bine sau nu să iei lucrurile personal, nu știu. Nu sunt în măsură să afirm astfel de lucruri, care să se aplice și în cazul altor persoane. Plus că jocul ”bine-rău” este subiectiv și consider că fiecare-și știe binele.

În schimb pot să-ți ofer perspectiva mea și să-ți împărtășesc procesele prin care trec atunci când mă observ că iau lucrurile personal. De acolo vei trage tu ce concluzii vrei.

Pentru mine e un exercițiu constant să fiu prezent, să fiu atent la mine și la ce se întâmplă în interiorul meu. Uneori sunt mai vigilent, alteori mai puțin. În unele cazuri mă observ în timp real, alteori după ceva timp, în urma unei introspecții.

Ce am descoperit referitor la luatul lucrurilor în mod personal e identificarea cu acele părți despre care vorbeam mai sus.
Observ că mi se întâmplă să iau lucrurile personal, să mă simt atacat, să mă simt ofensat și chiar să ripostez, atunci când nu mai sunt vigilent, când nu mai sunt prezent în corpul meu(în întregimea sistemelor sale) și când mă confund cu un singur aspect al meu – aspectul fizic, să zicem.
În momentul în care eu sunt condus de inconștient și intru într-un automatism, când las lucrurile în voia lor iar eu mă confund cu aspectul fizic și cred că asta mă definește, în momentul acela știu că voi lua lucrurile personal. Știu că atunci sunt șanse foarte mari să mă simt ofensat dacă cineva face o remarcă la aspectul fizic.
Fiind lipsit de conștiență și nefiind prezent, uit de mine. Uit cine sunt, uit ce sunt, și atunci mă atac.

Aș putea spune că atunci când mă identific cu ”Ego-ul” meu încep să iau lucrurile personal, dar nu e așa. Încep să mă detașez de terminologia asta separatistă între ’ego’, ’eu’, ’sine’, ’supra-eu’ și mai știu eu ce. Văd toate aceste părți ca fiind ale mele, toate. Și ego, și sine, și supra-eu, și parte luminoasă, și umbră – toate. Cred că e mult mai sănătos să mă văd ca un întreg decât ca părticele bune și rele pe care le accept sau nu. Consider că lupta aceasta creează și mai multă tensiune în mine.

Acceptându-mi toate aceste fațete ale ființei mele am capacitatea de a le observa și identifica. De asemenea, în felul acesta îmi dau seama de limitele, potențialitățile și capacitățile mele și nu mă mai scindez – sau încerc să fac asta.
Fiind vigilent și acceptându-mi comportamentele ajung să știu mai bine cine sunt: toate părțile astea.

Chestia asta contează foarte mult, pentru că știu că nu sunt doar o fațetă din toate acelea. Știu că pot fi și acel aspect, dar că sunt mai mult decât atât.
Iar lucrul ăsta ajută foarte mult în a nu mai lua lucrurile personal.

Cu cât sunt mai prezent, mai ancorat în realitate și vigilent, am capacitatea de a nu mă mai confunda cu un singur aspect de-al meu, și în felul acesta pot să fiu detașat.

Fiind detașat descopăr că am șanse tot mai mari de a crește, de a mă explora și descoperi pe mine. Reușind să nu mă mai identific doar cu un singur aspect de-al meu, pot să fiu sceptic în privința mea. Pot să fiu deschis și să verific dacă o remarcă referitoare la persoana mea este sau nu așa – pentru că nu mai am ce să apăr, eu știu că sunt mai mult decât acel aspect față de care s-a făcut remarca. În felul acesta pot expora și alte perspective.

Practicând prezența și acceptarea, dar și corectitudinea față de mine și ceilalți îmi ofer posibiltatea de a fi calm și detașat dar și de a putea afla lucruri noi despre mine – lucruri pe care poate până atunci nu le văzusem.

Prezența, vigilența, acceptarea și corectitudinea sunt niște exerciții, niște practici, pe care le aplic cât pot de mult. Observ că în momentul în care le las de-o parte, când mă relaxez, automat încep să mă identific și scindez, încep să mă văd ca părți separate în loc de a mă vedea ca un întreg sistem.

Uneori e mai dificil, mai ’obositor’, dar asta mai ales la început, dar am observat că după o vreme începe să se simtă firesc și natural, iar ‘efortul’ nu îl mai percep ca pe un efort ci ca pe o naturalețe a lucrurilor.

Eu uneori mai iau lucrurile personal, tu?

0

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

saracie rsz_

Despre ”teama de sărăcie”

Da, am tendința de a lua lucrurile personal. De a...

Citește mai mult
ajutor rsz_

De ce ne e frică să cerem ajutorul

Da, am tendința de a lua lucrurile personal. De a...

Citește mai mult
ne ascundem sperand sa fim vazuti

Cum ne ascundem sperând să fim văzuți

Da, am tendința de a lua lucrurile personal. De a...

Citește mai mult

There are 0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

>
Sunt și pe Facebook ;)