Autocunoaștere
Despre identificare și dezidentificare
3 iulie , 2018
0

– notiță din telefon –

Dezidentifică-te! De tot. De orice. Și de cea mai mare pasiune sau talent. Dă-i drumul fără atașamente. Eliberează-te.

Cu fiecare identificare și asumare a unui rezultat te împovărezi singur și te încarcerezi.

– notiță din telefon –

 

Să trăiesc fără etichete și identificări îmi părea ceva simplu, fain și ‘empowering’.
Nu neg că pe de-o parte chiar este așa.
Să nu îmi pese de foarte multe lucruri triviale și care aparent ar trebui să mă preocupe îmi oferă mult spațiu mental și relaxare.

Pe de-o parte e foarte relaxant și plăcut. Simt că îmi dă posibilitatea de a fi orice sau nimic – mi-e egal oricum.

 

În același timp, după o vreme, apare și îndoiala și neliniștea aferentă flexibilității de a fi orice sau nimic. Pentru mine acea perioadă e o constantă și îmi oferă relaxarea și status quo-ul meu din care fac lucruri.

Înțelegerea și acceptarea ‘nesiguranței’ îmi e ușoară.

Nesiguranța e, din punctul meu de verede, o constantă și o certitudine a vieții.

 

Ce este mai provocator pentru mine e lupta pe care o duc cu mine și lumea pe care noi am creat-o. Pe de-o parte sunt foarte ok și liniștit cu a nu mă identifica cu roluri și etichete – pentru că mă blochează și țin în loc – dar în același timp îmi doresc să vin în sprijinul celorlalți.

Îmi doresc să-i ajut pe cei care vor asta și pe care pot să-i ajut, prin prezența mea, să-și deslușească misterele, blocajele și provocările lor.

Doar că pentru a face asta simt că sunt nevoit să-mi asum anumite etichete și roluri.

 

Văd viața ca pe un teatru(știu, nu-i o idee nouă) și ca pe o luare prea în serios a lucrurilor – de acolo și toate titlurile dobândite și/sau auto-dobândite cu care defilăm, cu care ne afișăm și de care ținem cu dinții.

 

Pe mine personal această bătaie de cap(pentru că așa o simt) e o povară.

 

Pot să afirm cu o oarecare siguranță că sunt atipic, că sunt un ”rebel” sau nonconformist.
Când îmi fac retrospective ale vieții acest aspect apare cu predominanță. Și nu zic asta ca să mă laud sau ceva – e doar o simplă observație.

Ci spun lucrul acesta pentru că m-am confruntat și în ultimii ani cu lupta despre care vorbeam mai devreme. Lupta de a fi orice sau nimic vs. a fi ceva/cineva tocmai pentru a putea fi ”cunoscut” mai ușor.

 

Pun cuvântul cunoscut între ghilimele pentru că eu consider că acea cunoaștere e o iluzie de fapt. Este mai degrabă o senzație a cunoașterii – în esență sunt doar proiecții și prejudecăți pe care le aplici persoanei în cauză pe baza înțelegerii și experienței tale cu acel ‘titlu’.

 

O primă confruntare puternică cu lupta asta am avut-o după ce m-am întors în țară, după călătoriile mele.
Călătoritul m-a învățat și ajutat să văd, printre altele, fix teatrul vieții și importanța pe care i-o dăm. Teatru pe care nu vreau să-l joc.
Întors din aventurile mele cu convingerea și mai puternic întărită că nu mai vreau să iau parte la acest joc, m-am lovit de acest teatru.

 

M-am lovit de asta atunci când făceam primele workshopuri despre călătorit alternativ și oamenii mă ajutau să merg în diferite orașe, mă puneau în contact cu unități de cazare cu care să fac bartere, cu locuri unde să am sală în care să vorbesc fără a plăti pentru aceasta, etc.
Cam toate acele parteneriate foarte faine aveau nevoie de ‘titlul’/’rolul’ meu de ”călător”, ”blogger”, ”influencer” sau mai știu eu ce.
Asta pentru că, vezi doamne, dă o mai mare greutate ori valoare a ceea ce spun sau fac. – prostii!

(au fost și unii parteneri cărora nu le-a păsat deloc despre asta – lucru ce mi-a dat și încă îmi dă speranță că lucrurile se pot schimba)

 

Am opus rezistență o vreme.

Am susținut în fața celor care mă sfătuiau(pentru binele meu!) să fac lucrurile într-un anume fel – așa cum face toată lumea – că nu vreau să mă definesc într-un fel sau altul, că nu vreau să iau parte la acest joc și că eu doar ”sunt”.

Chiar dacă ei mă înțelegeau și mă sprijineau în lupta mea, îmi explicau și cum funcționează acea lume și cum dacă vreau ”să am succes” va trebui să mai las de la mine.

 

Și după o vreme am cedat și am încercat să merg pe direcția aia. Iar o vreme am mers.
După care mi s-a urcat la cap, hehehe…, apoi am început să mă văd așa cum mă descriam eu și ceilalți. Să mă identific și să cred că acele ”titluri” îmi oferă valoare, și nu ceea ce sunt sau fac.

Până când am obosit și mi-am readus aminte despre ce e vorba.

 

M-am reorientat spre mine și am început să dau tot mai puțină importanță acelor lucruri.

Am fost atent la ce sunt și fac, la ce îmi place și nu, la ce știu și nu, la ce pot și nu, și din acea energie am început să acționez – indiferent că se alinia cu ‘rolurile’ din trecut sau nu.
Mi-am direcționat atenția spre starea mea și cum mă simt.

 

Dar asta tot nu m-a făcut să scap complet de anumite temeri izvorâte din această luptă pe care am ales să o duc.

 

De mai bine de un an și jumătate plănuiesc să dau drumul în lume unui curs, unei creații de-a mea, dar pe care de atunci o tot amân.
Am găsit destule motive și scuze să tot ”lucrez” la cursul acesta încât până și acum, când am practic tot ceea ce am nevoie pentru a-i da drumul, tot găsesc altceva de făcut.

 

În același timp are și sens să fac asta, față de a lucra la ceva ce a fost inițiat sau creat de altcineva și în care cred și care-mi place – nu e în întregime meritul sau eșecul meu.

 

Observ că ultima scuză pe care mi-o găsesc acum are legătură cu teatrul vieții, și anume: ”Nu vor fi oameni interesați pentru că nu mi-am jucat ”rolul” care să atragă atenția, așa că n-are rost.”

 

Dar cumva știu că astea-s bălării și că îmi găsesc justificări și scuze doar ca să nu mă confrunt cu provocări mai profunde.

 

Îmi dau seama că notița din telefon cu care am început articolul e de fapt un mesaj al subconștientului pentru mine: ”Dezidentifică-te! Cu fiecare identificare și asumare a unui rezultat te împovărezi singur și te încarcerezi. Eliberează-te!

 

Așa că poate e timpul să mă mai descotorosesc de anumite bagaje inutile și să-i dau drumul.

 

”Fie ce-o fi!” zice o vorbă din popor 😛

 

Și pân’ la urmă, ce-i de pierdut?

5

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

Timothy Archibald - echolilia

Poveștile pe care ni le spunem

În general, suntem obișnuiți să trăim în cap...

Citește mai mult
sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2013/05/15/mai-mult-decat-infranarea-de-la-pacat/introspectie/

Despre introspecție și autocunoaștere

După cum știi, introspecția și autocunoaștere...

Citește mai mult
nu-fara-sa-ranesti

Cum să refuzi fără să rănești

Am un sentiment că în perioada ce urmează voi s...

Citește mai mult

There are 0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.