Autocunoaștere
Cum e să fii ‘Salvatorul Lumii’
5 aprilie , 2017
0
, , , , , , , , , , ,
salvatorul lumii

Nu știu despre tine, dar eu observ cum uneori am tendința asta, de a-mi asuma eu rolul de salvator al tuturor.

Îți spun de la început, ca să nu lungesc vorba, că nu-i ușor :) și nici prea înțelept, dar asta urmează să detaliez mai jos – de ce și cum se întâmplă.

Fac pacea să arate ca războiul

Să fiu salvator, cel care-i ajută și pe alții să crească, să se dezvolte și să devină mai buni e un proces destul de automat la mine, și mai ales inconștient.
Da, e pornit dintr-o motivație bună, de sinceră dorință de schimbat lumea. Doar că motivația asta e și un pic egoistă și grăbită.

Îmi place că vreau să schimb și să îmbunătățesc lumea, nu văd nimic rău în asta. Cred că putem schimba atmosfera de pe planetă și dintre noi și îmi doresc foarte tare treaba asta. Uneori atât de tare încât devin exact ceea ce vreau să combat – invaziv în a-i ajuta pe alții. ’Fac pacea să arate ca războiul’.
De asemenea graba și dorința mea de a îmbunătății lucrurile mă face destul de categoric și prea ferm. Și în plus devin inconștient și deconectat de la realitate și prezent.

Ironia din situația asta este faptul că eu spun foarte des ”fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, doar că din grabă și inconștiență ajung să impun, ușor-ușor, acea schimbare. Când de fapt ar trebui să-mi văd de treaba și de lumea mea interioară și să las lucrurile să curgă lin și să se transforme în ritmul lor.

În felul acesta motivația mea interioară, la baza ei pozitivă, se pervertește și transformă în ceva cam neplăcut, ce nu mai transmite deloc ceea ce eu îmi doresc să văd în jur.

Îmi dau seama că lucrurile astea tind să se petreacă atunci când uit că-i vorba despre mine mai întâi și când uit să respect libertatea celorlalți. Atunci când nu accept că fiecare are ritmul și drumul său.
Observ că mergând pe drumul meu, povestind cu alți oameni care au ales alt drum și au ajuns la aceleași concluzii ca și mine, în esență toți ajungem acolo – mai devreme sau mai târziu.
Asta mă face nerăbdător și impulsiv în ghidarea mea pe care o ofer celorlați.

Sunt alcătuit din paradoxuri

E ușor să cad în capcana asta atunci când mă uit pe mine și nu mă mai observ.

Pe lângă nerăbdarea și impulsivitatea de care îți vorbeam mai sus, văd că inconștiența și deconectarea de la realitate se manifestă prin pozițiile categorice pe care le adopt. Și partea amuzantă e că ulterior aceste poziții devin și paradoxale și intră în contradicție.

Iar asta are sens!

Are sens ca pozițiile adoptate de mine să fie paradoxale și în contradicție, pentru că sunt un amalgam de paradoxuri. Sunt asta și știu, doar că în momentul în care nu mai sunt ancorat în prezent încep să adopt o anume poziție fixă și să o apăr. Dar viața este fluidă, niciodată fixă, așa că nu mă miră ca după o vreme de inconștiență să ajung să apăr o altă idee fixă, dar opusă primei.

Ca să observi paradoxurile și contradicțiile astea ale mele trebuie fie să fii eu, fie să mă cunoști/urmărești de multă vreme. Eu de-abia acum încep să văd patternurile astea, așa că dacă nu interacționăm constant e cam dificil să le sesizezi.

Văd și știu că în realitate eu nu am acele opinii fixe pe care le sprijin foarte vehement. Sau le am, dar le adopt de pe o poziție relaxată, nu categorică.

Se întâmplă ca fix din cauză că tind să fiu ’salvatorul lumii’ să adopt acele poziții, să le arăt oamenilor că într-un fel sau altul e bine sau nu. Când de fapt eu știu că în orice fel este bine, pentru că discuția despre bine-rău e subiectivă.

Pentru mine, a început să-mi fie radar al prezenței și conștienței atitudinea pe care o adopt.
Când încep să văd că vreau să schimb lumea, că sunt categoric și nu relaxat, înseamnă că am început să nu mai fiu prezent.

Așa că a fi ’salvatorul lumii’ e chiar obositor și neproductiv pentru mine, atunci când îmi dau seama ce fac. Îmi dau seama că așa nu ajut cu mai nimic lumea pe care îmi doresc să o văd schimbată și evoluată, așa că știu că direcția asta e bine să o abandonez și să-mi văd de treaba mea de a fi schimbarea pe care vreau să o văd în jur.

Să o văd, nu să o impun.

Răbdarea și perseverența sunt niște abilități la care trebuie să lucrez constant, pe care să le observ și rafinez mereu.

Tu ce radar al inconștienței și deconectării de la prezent ai?

0

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

ce-i facut e bine facut

Ce-i făcut e bine făcut!

Nu știu despre tine, dar eu observ cum uneori am ...

Citește mai mult
e tarziu - final

”E târziu. Trebuie să visăm”

Nu știu despre tine, dar eu observ cum uneori am ...

Citește mai mult
iau lucrurile personal

Eu iau lucrurile personal, tu?

Nu știu despre tine, dar eu observ cum uneori am ...

Citește mai mult

There are 0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

>
Sunt și pe Facebook ;)