Cred că mi-am dat seama că pot să fac parte dintr-un grup tare fain și nu al celor ”1% care dețin 90% din averea lumii”, cum se zvonește.

Mi-am dat seama că pot, chiar fără a deține asemenea bogății materiale, să fac parte dintr-o categorie chiar și mai exclusivistă, și anume să fac parte din cei 0.1% ai lumii. Și nu o zic cu aroganță, ci dimpotrivă cu extrem de multă recunoștință și respect.

Mi-am dat seama, în ultima vreme tot mai des, că fac parte din categoria celor extrem de norocoși și privilegiați care au șansa de a face ceea ce iubesc să facă. ”A face” în sensul de ”a-și câștiga existența” din asta.

Consider că poziția asta din care faci lucruri pe care adori să le faci, lucruri care te pasionează și te umplu de energie este una foarte privilegiată. Și nu voi intra în detalii și discuții despre privilegiile generale pentru că ar fi prea mult.

Privilegiul ăsta, de a-ți trăi și manifesta pasiunea, de a-ți explora și fructifica talentele face parte dintr-o clasă de privilegii care nu ține cont de rasă, gen sau alte detalii de genul acesta(sau cel puțin așa cred).

În momentul în care ai ajuns să trăiești asta, eu consider că ești mai bogat decât cei ”1% care dețin 90% din averea lumii”. Dar asta e perspectiva mea asupra vieții.

Din experiența mea de viață de până acum, conștientizez că e un loc extrem de prețios acela despre care vorbesc.
Poate unii chiar trec cu vederea importanța sa și beneficiile și roadele unei astfel de poziții.

Nu sunt eu în vârstă sau prea copt, dar am trăit destule încât să mă bucur cu toată ființa mea și din toți porii să radiez de mulțumire și recunoștință pentru poziția în care mă aflu acum.
Spun ’acum’ pentru că sunt conștient că asta se poate schimba oricând și că pot retrograda foarte ușor în categoria de 99% 🙂

Am trăit și îmi aduc clar aminte cum e să lucrezi ceva ce detești, ce îți dă literalmente coșmaruri noaptea care te fac să sari din pat în picioare. Ceva ce te seacă de energie încât în ”ziua liberă” doar dormi două treimi din ea. Știu cum e să te duci cu lehamite într-un loc de genul și cum toată ziua numeri câte ore mai ai până scapi.
Și îmi mai aduc aminte cu rușine și în același timp amuzament minciunile puerile și exagerate cu care am fugit de acolo, la propriu.

Am trăit și o poziție comodă, călduță și fără stres, dar în care mă simțeam blocat, legat, prizonier. Poziție lejeră și fără stres și fără drame. Poziție care oferea un oarecare confort și ”stabilitate”, dar cu costuri mari pe partea de libertate de mișcare și explorare a pasiunilor și hobby-urilor.
Îmi aduc aminte chiar și bucuria și satisfacția inițială când am prins acea poziție și cum am crezut că ’L-am prins pe Dumnezeu de picior’ pentru că pot să frec menta și să primesc și bani în timpul ăsta.
Am crezut asta și am trăit-o, până la un moment dat. Până când am început să mă întreb ce fac cu viața mea. Până când am început să reanalizez situația și să-mi dau seama că sunt dus de un val în care nu cred și cu care nu mă identific.
Și m-am eliberat și de asta.

Am trăit și situația în care am făcut ce mă pasiona și ce mă încânta și fascina. M-am bucurat de asta și sunt încă recunoscător pentru tot ce am învățat acolo. Dar când am început să simt că sunt constrâns și că trebuie să mă modelez în altcineva, am început să strâmb din nas.

Și am avut mult noroc ca viața să-mi sincronizeze strâmbatul meu din nas cu oportunitatea de a-mi trăi pasiunile, ideile, talentele și abilitățile.

Am avut șansa să mi se ofere ocazia de a fi eu însumi și atât.

M-a lovit viața cu o șansă pe care am luat-o fără să clipesc și din care să cresc și din care pot explora posibilități la care doar visam de ani de zile. Visam și mă frustram de incapacitatea de a le pune în practică.
Iar acum sunt în situația în care nu mai știu zilele săptămânii și să nu mai am weekenduri. Să lucrez în fiecare zi și niciodată, să îmi pun energia în tot ce fac și să constat că nu mă simt obosit, secat sau extenuat ci animat și energizat – ca și cum sunt într-un ciclu în care îmi pun energia și pasiunea acolo iar în schimb primesc energie înapoi. Mă găsesc în situația în care oricare zi îmi este ”weekend” sau ”zi a săptămânii” și să nu mai am nevoie de concediu sau de sfârșitul săptămânii.

Și m-am trezit că trăiesc ceva ce nu știu cum se trăiește. Ceva pentru care n-am fost pregătit sau educat. Ceva despre care nici măcar n-am vorbit, pentru că n-am avut cu cine și pentru că pare așa de rupt de realitate încât cea mai probabilă reacție ar fi fost ”Copile, trezește-te la realitate și nu mai visa!”

Iar din locul ăsta despre care vorbesc m-am trezit că spun cu toată ființa mea ”Băi, nu mă mai satur de trăit!”

Și încă o dată spun: nu (mai) zic lucrurile astea doar ca să mă laud sau să mă dau mare. Nicidecum!

Le spun din recunoștință pură și dintr-un respect pentru toți cei care au contribuit și contribuie constant la ceea ce creez în jurul meu.

Scriu despre astea nu pentru a stârni invidie, ci în speranța că poate din experiența mea pot ajuta pe cineva să conștientizeze ceva, sau să ia o decizie care să-i îmbunătățească viața.

Fac coaching și am discuții personale cu oamenii care simt să facă asta cu mine în speranța că prin prezența și situațiile mele de viață îi pot ajuta să-și găsească răspunsurile sau să-și croiască drumul lor.

Îmi doresc să fiu alături, să fiu martor și catalizator în viețile oamenilor. Să mă bucur alături de ei de schimbările pe care și le aduc în viață.

Sper și îmi doresc ca tot mai mulți să facă parte din cei 0.1%; să ajungă să-și manifeste și să-și trăiască pasiunile în fiecare zi din viața lor.

Te încurajez să îți exporezi și exploatezi toate pasiunile și interesele și să le manifești. Eu cel puțin asta am făcut și fac și în felul ăsta am ajuns să scriu acum despre asta.

Fii curajos și joacă-te!