Autocunoaștere
Îmi e frică…. de succes
22 octombrie , 2018
0
, , , , ,

Pentru că eu cred, încurajez și susțin autenticiatea și vulnerabilizarea am decis să scriu acest articol.
Pentru că îmi dau seama și consider că doar prin confruntarea fricilor ai o șansă cu adevărat de a le înțelege și vindeca aleg să mă destăinui.

De mai bine de un an și jumătate aștept să lansez unu curs de autocunoaștere și introspecție pe care l-am gândit pe baza experiențelor mele de viață și de călătorit.
L-am conceput și discutat cu câțiva oameni. L-am aranjat și structurat. M-am gândit în mare parte la conținutul pe care să-l ofer, restul construindu-se acolo – în timpul cursului. Am găsit și cel puțin o sală gratuită în Cluj unde urma inițial să-l testez cu câțiva oameni interesați apoi să-l lansez și promovez. Am primit inclusiv ajutor din partea unei prietene, să facem un chestionar pentru a evalua nevoile participanților de dinainte – dar încă n-am făcut nimic concret la asta…

Și totuși, având practic toate ingredientele necesare la îndemână și convenabile, tot nu i-am dat drumul.

O persoană normală ar putea să se întrebe, pe bună dreptate: ”De ce nu face omul ăsta cursul? Ce-l mai oprește?”
Și m-am tot gândit și eu la asta, iar răspunsul care s-a concretizat a fost în urma unui proces îndelungat de ruminație atât în mod activ, cât și inconștient.

Într-un final, cred, că răspunsul e: ”îmi e frică de succes!”

În urma atâtor săpături în spațiul psiho-emoțional, făcute pe parcursul timpului, am ajuns să mă cunosc tot mai bine. Am reușit să-mi identific multe dintre atuuri, dar și scheme mentale nesănătoase, reacții moștenite, asocieri nesănătoase, comportamente și atitudini nesănătoase.

Am avut șansa să conștientizez ’ego-trip-ul’ ‘ego-trip-urile’ pe care le-am trăit la un moment dat din plin. Proces de care m-am bucurat enorm și căruia îi sunt și recunoscător.
Viața a avut grijă să mă trezească la realitate și de acolo mi-am reanalizat alegeri și comportamente trecute.

Lucrurile ce  le-am descoperit, retroactiv, nu m-au încântat prea mult și nici nu m-au făcut să mă simt prea mândru. Dar nu am avut de ales, decât să le confrunt, recunosc și accept ca parte din mine. Nu ca parte singulară, definitorie a mea, dar integrată în totalitatea mea.
Am conștientizat, totuși, și activități și abilități pe care le luam de-a gata. Abilități pe care eram convins că le are toată lumea și că eu nu am nimic în plus, ori deosebit; când de fapt am înțeles că ele sunt diferite și speciale în modul lor și că doar pentru că mie îmi sunt la îndemână,  nu înseamnă că așa e pentru toată lumea.

Ei, dar din conștientizările astea, acum sunt mai precaut și încerc în mod activ să stau cât mai echilibrat și să nu mai alunec în alte deconectări de genul ’ego-trip-ului’ ‘ego-trip-urilor’ avute.

Așa că am ajuns la concluzia că, în esență, mie îmi este teamă de succes și de ceea ce ar putea însemna pentru mine un succes. Mă tem că aș putea glisa, iarăși, în capcana ego-ului și retrăi astfel de atitudini nesănătoase față de ceilalți.

Când citeam postări ori citate despre frica de succes, credeam că le înțeleg, dar nu era așa. Poate la un nivel teoretic înțelegeam, dar acum am ajuns să trăiesc și să simt acea teamă și cred că acum știu la ce se referă vorba aia.

E fascinantă senzația dar în același timp și enervantă – pentru că am ce să observ și să înțeleg, dar mă și ține în loc.

Să te observi, analizezi și introspectezi poate fi exact la fel: fascinant și enervant.

 

2

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

Timothy Archibald - echolilia

Poveștile pe care ni le spunem

În general, suntem obișnuiți să trăim în cap...

Citește mai mult
sursa: https://www.filedinjurnal.ro/2013/05/15/mai-mult-decat-infranarea-de-la-pacat/introspectie/

Despre introspecție și autocunoaștere

După cum știi, introspecția și autocunoaștere...

Citește mai mult
nu-fara-sa-ranesti

Cum să refuzi fără să rănești

Am un sentiment că în perioada ce urmează voi s...

Citește mai mult

There are 0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.