Autocunoaștere
Cum să fii sănătos într-o lume bolnavă
16 februarie , 2017
5
, , , , , , ,
sanatos

Mă uit în jurul meu, la societate, și în ciuda optimismului meu devin tot mai supărat și dezamăgit de concluziile la care ajung. Concluzii care pot fi foarte greșite, știu, dar constat că nu-s singurul care le-a tras.

În prezent trec printr-o perioadă mai accentuată de introspecție și analiză, în principal personală, dar aplic acest lucru și pe mediul din jurul meu. Încerc să observ cât mai obiectiv și detașat posibil ceea ce e în mine și în mediul în care sunt.

Și stând astfel și observând și analizând lumea asta din care fac parte, am ajuns la concluzia că societatea asta este grav bolnavă. (știu, nu-i nimic nou sub Soare)
Am făcut o analogie a societății cu o ființă umană(am înțeles că există un astfel de curent/abordare în sociologie) și această ființă este grav bolnavă cu capul. Pe bune!

Observ cum suntem aproape forțați de societate să fim duplicitari, ”pentru că altfel nu se poate”, ori agresivi față de ceilalți, ”ești fie mai bun, fie mai prost decât X”, dar și foarte mercantili și orientați spre tranzacții, ”nimic nu-i gratis”.
Și după cum ziceam, știu că nu-i ceva nou ceea ce spun eu dar ce mă doare cel mai tare e rezistența pe care o opunem noi la scimbare. Văd multă lume, inclusiv eu uneori, cum aproape e îngrozită de ideea de a renunța la comportamentele astea bolnave și foarte dăunătoare.
Oameni care trec prin fel de fel de crize: identitare, de vârstă, sau chiar căderi psihice de tipul depresiei ori a anxietății. Oameni cu care atunci când vorbești despre criza/crizele lor sunt conștienți în mare măsură de ceea ce li se întâmplă ori își fac, dar care se agață prea mult de povestea lor. Povestea lor de victimă, în esență.

Societatea ne-a dezbrăcat și a luat de pe noi, rând pe rând, foițele umanității și ne transformă, încet dar sigur, în ființe tot mai reci și distante. Distante față de noi înșine dar și față de ceilalți. Iar în procesul ăsta am cam rămas fără mecanisme sau metode prin care să primim afecțiune, apropiere, compasiune, înțelegere, etc. și recurgem la singura metodă prin care primim ceva de genul ăla: victimizarea.
Știm că atunci când suntem ”bolnăviori” ori suferinzi, ori decepționați, ș.a.m.d. există șanse mari să fie acolo, aproape de tine, cineva care să-ți dea apă la moara poveștii tale de victimă opresată de întreaga lume.

Nu iau în derâdere cumpenele vieții ori momentele grele prin care, inevitabil, trecem și vom trece cu toții mai mult sau mai puțin. Dar atrag atenția asupra mecanismului de victimizare ca și metodă de a primi atenție, ”iubire”, ”compasiune”, etc. Le pun între ghilimele pentru că alea nu-s sentimente autentice, ci niște simulări, încercări, atunci când sunt oferite ca răspuns pentru victimizare.
De asemenea, n-am nimic nici cu oamenii care oferă acea atenție, pentru că de cele mai multe ori aceștia doar atât știu. Sunt în aceeași oală, rămași fără mecanisme autentice de a arăta stări și sentimente pure, așa că fac și ei ce văd în jur. E ca o mascaradă.

Societatea asta care are (grave)probleme psihice ne învață un paradox pe care trebuie să-l acceptăm și perpetuăm. E paradoxul prefăcătoriei, în care știm că noi ne prefacem că ne simțim într-un fel sau altul, în funcție de mediu sau persoană. Știm că toată lumea face asta, pentru că am învățat să o facem de la cei din jurul nostru. Dar ne prefacem cu toții că de fapt suntem sinceri, autentici și că nu ne prefacem.
Sincer, mi se pare amuzant când mă gândesc la toată nebunia asta. E un așa bullshit încât mă face să mă amuz, nici nu mă mai deranjează.
Partea și mai amuzantă din paradoxul ăsta e momentul în care unii se oftică și fac câte-o criză când descoperă că X sau Y a fost duplicitar și că n-a fost sincer, că a fost cu 2 fețe. Când același ofticat se comportă într-un fel cu amicii săi și în alt fel cu partenerul…

Din păcate ipocrizia e o stare generalizată, și cumva tot mai acceptată și perpetuată. E o stare care încă mai deranjează, dar este ușor-ușor trecută cu vederea. Iar ăsta nu-i un lucru deloc bun sau sănătos.

Dar lucrurile nu trebuie să rămână așa. Dacă descoperi că ești iritat de asta și că nu ți se potrivește. Dacă te enervează să descoperi aceleași lucruri despre care am scris aici și în jurul tău și te-ai cam săturat sau ai cam obosit, poți face ceva.

După cum bine știi, eu sunt de părere că noi avem capacitatea de a alege. Putem face schimbări în viața noastră, atât interioară cât și exterioară, luând alegeri înțelepte.
Îți este foarte la îndemână lucrul ăsta, trebuie doar să îți iei curaj(?) și să decizi. Să decizi cum vrei tu să fii. Să decizi ce e mai important pentru tine: bunăstarea ta și relaxarea psihică, sau acceptul societății duplicitare și ipocrite? Trebuie să hotărăști tu ce prețuiești mai mult: sinceritatea, cu toate ’problemele’ pe care le poate aduce, sau mințitul frumos?

Sunt întrebări grele dacă te gândești bine la ele. Dar sunt eliberatoare, în toată greutatea lor. Sunt întrebări care îți ridică poveri imense de pe umeri și care odată răspunse îți vor permite să faci ceea ce vrei tu, când și cum vrei tu.

E nevoie de curaj, cum ar spune unii, și de cunoaștere de sine ca să te poți elibera și comporta în acord cu tine. M-ai putea întreba: ”Dar cum? Să mă comport cu păriții la fel cum mă comport și cu prietenii mei?!”, iar eu îți voi spune foarte simplu că da; nu văd ce ar fi atât de tragic sau grav să fii cunoscut pentru ceea ce ești atât de amicii tăi, cât și de părinți.

Ca să faci asta nu e nevoie de curaj! Ci e nevoie să scapi de lanțurile învinovățirii puse de societate. Când scapi de vinovăția pe care o simți când ești tu, tu cel autentic, nu vei mai avea nicio reținere în a te comporta în acord cu tine, indiferent de mediu și persoane.
Când nu îți vei mai măsura valoarea ta ca individ prin ceilalți și ce cred/simt ei despre tine, nu vei mai avea nicio problemă să te afișezi sincer și pe față. Atunci când nu vei mai căuta validarea celorlalți, pentru că tu te cunoști cel mai bine și te accepți cu drag, nu te va mai afecta părerea oricui despre tine sau despre comportamentul tău.

Iar asta e o atitudine sănătoasă. Așa cred eu că poți rămâne sănătos într-o lume bolnavă, chiar dacă ai putea fi perceput tu ca fiind cel bolnav. Și pentru a le confirma ceea ce ”văd”, te vei simți chiar foarte bine în ’boala ta. Vei fi fericit, împăcat și bucuros de ceea ce ți se întâmplă în viață și nu vei mai aștepta aprobarea altora.

Așa că, dacă-ți dorești să te vindeci și să rămâi sănătos în lumea asta bolnavă, știi ce ai de făcut: ascultă-te!

3

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

saracie rsz_

Despre ”teama de sărăcie”

Mă uit în jurul meu, la societate, și în ciuda...

Citește mai mult
ajutor rsz_

De ce ne e frică să cerem ajutorul

Mă uit în jurul meu, la societate, și în ciuda...

Citește mai mult
ne ascundem sperand sa fim vazuti

Cum ne ascundem sperând să fim văzuți

Mă uit în jurul meu, la societate, și în ciuda...

Citește mai mult

There are 5 comments

  • Dorin M spune:

    True !

    Societatea creeaza personalitati din pacate… si te deviaza total de la a te cunoaste pe tine ..asta e si scopul probabil ..
    Nu trebuie sa fii dezamagit de acest fapt , imi pare bine ca vezi adevarul si prin simplul fapt ca vezi asta poti sa iesi oricand din criteriile societatii si ce te-a invatat ea despre tine :))) adica bullshit !

    Probabil e greu sa traiesti printre atatia nebuni .. dar cand observi lucruriile dintr-un alt unghi , cel al tau si cand crezi cu tarie in tine totul devine mai simplu..

    Salutari !

    • Bogdan spune:

      Dacă e un scop în toată nebunia asta, nu știu!

      E mai mult o oftare acea ”dezamăgire” a mea, sau poate o nerăbdare ca lucrurile să se întâmple cum mi-aș dori eu. Ceea ce e o așteptare, așa că mai am și eu de lucru la ale mele :)

      E greu, nu e greu, important e că este și că e frumos :)

      Salutare și ție!

  • IrinaH spune:

    Nu mă uit la prea multe seriale și de obicei nu-s persoana care să recomande altora seriale, dar citind textul tău primul lucru care mi-a venit în minte a fost sezonul 3, episodul 1 din serialul numit ”Black Mirror”. Episoadele n-au de loc legătură unele cu altele. Dacă ai chef să vezi un film într-o seară, caută-l. Food for thought apropo de technologie, site-urile de socializare media, lumea digitală/virtuală în care trăim. Toate contribuie câte-un pic la nebunia generală.

    • Bogdan spune:

      Mulțumesc pentru recomandare, Irina!

      Știu de serial de la sfârșitul lui 2013 dar înafară de primele 2 episoade(din 3 câte existau atunci) n-am mai văzut.
      Dar având în vedere că ești a 2-a sau a 3-a persoană care-mi menționează serialul, o voi lua ca pe un semn și voi viziona câte un episod când vreau să ma uit la ceva.

  • […] cu adevărat să știi să îți gestionezi timpul și să nu te mai poți pune în poziția de victimă, care sărăcuța, nu are timp de nimic. Atunci când ești pregătit să nu-ți mai plângi de […]

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

    >
    Sunt și pe Facebook ;)