Autocunoaștere
Cum îmi las viața condusă de principii
26 mai , 2016
2
, , , , , , , ,

Totul este o alegere, fie că e conștientă sau nu, absolut totul e o alegere. Ține de mine ca alegerile să le fac conștient în majoritatea timpului.

Mi-am dat seama recent că principiile mele îmi conduc viața mai tare decât credeam eu.

În timpul reconfigurării mele și a redefinirii valorilor și principiilor mele, se pare că s-a făcut o schimbare atât de profundă încât aceste noi valori și principii mi-au ajuns până în inconștient.

Chiar dacă și înainte de a trece prin acest proces unele principii de-ale mele le aveam și erau importante, observ că acum au căpătat o valoare și o forță și mai mare.

Un principiu foarte important în viața mea este sinceritatea și transparența.

Nu doar în cazul meu, dar și în cazul celorlalți. Aplic princpiul acesta și pe oamenii din jurul meu și pentru mine e mai important să fi sincer cu mine, decât să nu mă supere ceea ce ai să-mi spui. Acesta e un exemplu superficial, dar contează mult.

În aceeași măsură eu îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce spun și fac și de aceea sunt și sincer. Plus că nu vreau să-mi ocup mintea cu minciuni :)

Și, după cum spuneam și la început, am descoperit că principiile îmi conduc viața chiar și când nu-mi dau seama.

Am să-ți dau un exemplu, care și pe mine m-a surprins când l-am observat.

Probabil știi deja că eu organizez prin țară evenimente unde vorbesc despre călătoritul alternativ.
Îmi place să organizez și să vorbesc la aceste evenimente pentru că simt că ofer ceva de valoare oamenilor, că ofer speranță, idei noi, energie și pentru că îmi place interacțiunea socială.

Un aspect important al acestor evenimente este faptul că le organizez gratuit, participarea la ele nu costă nimic.
Mi s-ar părea ironic să te invit la un eveniment care se numște ”Cum să călătorim fără bani” iar eu să-ți cer 25RON la intrare. Pentru mine ceva nu se potrivește aici.
Oamenii sunt adeseori surprinși de faptul că e gratuit și îmi sugerează să pun o taxă sau ceva.
Ceea ce mie mi s-a părut în regulă a fost să pun o cutie de donații. Cine vrea să doneze bine, cine nu nu.

Evenimentele astea le-am organizat și le organizez din motivele enunțate mai sus, iar donațiile le-am văzut ca o surpriză plăcută la finalul serii. Nici nu mă preocupa pe mine aspectul acesta.

Ei, și de aici voi încpe discuția despre principii.

Nu pot să fac ceva, cât timp eu spun altceva.

Cum eu încă nu m-am hotărât dacă să mă angajez și mai ales unde, aceste donații erau bine primite și atât.
Spre surprinderea mea, și mai ales a celor din jurul meu, eu încă mai am o parte din banii cu care am plecat prin lume în 2013!
Din acei bani mă descurc cu plata cheltuielilor și a mâncării, și totul este în regulă. Doar că, eu neproducând o sumă consistentă și constantă, acei bani se duc încet-încet, iar donațiile primite începuseră să conteze, parcă, tot mai mult.

Am ajuns în situația în care m-am surprins gândindu-mă la donații în egală măsură cu motivele pentru care am început evenimentele. Și ce a fost mai surprinzător a fost faptul că mă gândeam la asta exact în timpul în care eu nu mai organizam de ceva timp evenimente.
Așa am ajuns să mă întreb de ce nu organizez, totuși, evenimente din moment ce văd că mă preocupă partea financiară.

Și atunci m-a lovit! Din cauza princpiilor!

Nu pot să fac ceva, cât timp eu spun altceva. Nu pot să fiu ipocrit și nici să mint lumea spunându-le că nu fac evenimentul pentru bani, când eu de fapt mă gândesc și la bani.
Sincer, prefer să nu le fac decât să fiu pus în postura de a minți oamenii în față.

Mi-am dat seama că principiile mele lucrau la nivelul inconștient și nu mă lasau, ori nu-mi dădeau energia necesară, să organizez alte evenimente cât timp eu aș fi mințit în privința lor.
Sunt sigur că aș fi avut mustrări de conștiință și probabil somnul nu mi-ar fi fost la fel de liniștit dacă aș fi ales să fac asta în ciuda principiilor mele.

Și ca să fie limpede, articolul de față nu e deloc  unul în care-mi plâng de milă sau în care mă vait.
Ci din contră! E un articol care mă bucură să-l scriu. Sunt chiar foarte fericit că azi noapte am avut revelația asta pe care o pot împărtăși cu tine.

O altă situație în care am acționat condus de principii a fost atunci când un fotograf m-a contactat pentru un parteneriat. Era vorba despre un eveniment de-al meu unde el mi-a propus să îmi facă fotografii.
Chiar înainte de a mă întâlni cu omul eu am fost sincer și transparent și i-am spus că nu voi putea să-l plătesc pentru prestarea serviciilor sale, chiar dacă le valorizez.

În momentul acela am decis, prin filtrul principiilor mele, să fiu corect și onest. Chiar dacă mulți m-au sfătuit de-a lungul vieții ca ”în afaceri să nu fii sincer, pentru că te vor mânca de viu” eu am ales să mă las ghidat de principiile mele, nu de principiile altora sau de principiile mediului de afaceri.

Și acest lucru a dat roade! Am reușit să găsim o soluție satisfăcătoare pentru amândoi, fiind sinceri și deschiși.

Consider că principiile sunt cele mai importante și că ne sunt busolă prin viață, și cu cât suntem mai conștienți, mai bine în contact și mai ancorați în ele, cu atât ne va fi viața mai simplă.

Așa că eu am realizat cât de important e să-ți setezi niște principii clare după care să te ghidezi, indiferent de situație.
Văd cât de importante și utile îți sunt atunci când vrei să iei niște decizii.

Folosește-te de principiile tale pentru a te ajusta în viață, așa cum te folosești de gravitație când nu știi unde e susul și josul. Fă-ți din principiile tale ancorele în viață și ghidează-te după ele. Chiar dacă te vor ancora, paradoxal ele te vor propulsa!

Ia deciziile și acționează prin filtrul principiilor tale și astfel îți vei croi drumul tău, care vă fi unul ușor și fără prea multe bătăi de cap.

Sper să-ți fie de folos articolul și revelația mea!

Aștept părerile tale în comentarii!

6

About author

Articole similare

/ Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și acesta

masks-40963_640

Despre identificare și dezidentificare

Totul este o alegere, fie că e conștientă sau n...

Citește mai mult
saracie rsz_

Despre ”teama de sărăcie”

Totul este o alegere, fie că e conștientă sau n...

Citește mai mult
ajutor rsz_

De ce ne e frică să cerem ajutorul

Totul este o alegere, fie că e conștientă sau n...

Citește mai mult

There are 2 comments

  • […] care știu ce vor, care se cunosc și își cunosc țelurile. Își conduc viața după un set de principii sănătoase, de la care nu se îndepărează și care au curajul de afi ei […]

  • […] un set clar de principii și valori, setează-ți obiectivele tale și devino cine ești tu cu adevărat. Dacă ai curaj și […]

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

    >
    Sunt și pe Facebook ;)